Liceu Teoretic Nichita Stanescu Sesiunea III Limba si Literatura Romana

 
 

Informatii

ARGUMENT

“Cuvântul moare în tăcere
Se sbate înjunghiat de vis
şi vrea bacşiş şi vrea durere,
şi-ntinde pumnul drept, deschis.”

(Nichita Stănescu)

 Sesiunea de Comunicări cu tema “Ordinea Cuvintelor” reprezintă o formă de dezvoltare a Concursului de Creaţie «Nichita Stănescu », devenit o tradiţie iniţiată de liceul nostru. Această manifestare culturală, în care am antrenat un număr tot mai mare de elevi an de an, a reprezentat pentru grupul-ţintă un prilej de a-şi afirma şi valida creativitatea. Am avut colaboratori de marcă, cum ar fi: profesorul universitar Eugen Negrici, scriitorul şi criticul literar Tudor Opriş, reprezentanţi de la Biblioteca Metropolitană, filialele « Nichita Stănescu » şi «Liviu Rebreanu » şi invitaţi precum scriitorul Laurian Stănescu, membru al Uniunii Scriitorilor, academicianul Sorin Dumitrescu.
 Importanţa acordată acestei manifestări în ultimii ani a stimulat preocuparea elevilor de a scrie literatură, aspect materializat în implicarea într-un număr tot mai mare în elaborarea revistelor şcolare.
 Începând din acest an, Concursul de Creaţie «Nichita Stănescu » se extinde având în structura sa şi o Sesiune de Comunicări pentru cadrele didactice.

“Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles.”
(Nichita Stănescu)


SCOPUL PROIECTULUI
“Am cunoscut pe cineva care vedea materia, cineva m-a cunoscut pe mine care vedeam cuvintele.”
(Nichita Stănescu)

Promovarea valorilor spirituale şi culturale, apropierea elevilor de poezie;
Dezvoltarea deprinderii elevilor de a formula judecăţi de valoare asupra operelor literare, perfecţionarea abilităţii acestora de a aprofunda texte lirice neomoderniste;
Valorizarea şi promovarea iniţiativelor de succes;
Solicitarea abilităţilor intelectuale şi stimularea imaginaţiei creatoare;
Realizarea unui schimb de experinţă între profesorii de limba şi literatura română din diferite licee ale capitalei;
Elaborarea unui material pe suport electronic care să cuprindă lucrările participanţilor.


OBIECTIVELE PROIECTULUI
a) Dezvoltarea potenţialului creator a elevilor;
b) Sensibilizarea elevilor, în sensul de a se apropia de lirica stănesciană;
c) Stimularea deprinderii de a citi a elevilor, implicit de a le cizela gustul literar;
d) Promovarea strategiilor ce asigură stimularea creativităţii şi sporirea interesului pentru poezia neomodernistă;
e) Diseminarea practicilor pozitive în utilizarea strategiilor didactice interactive,
dezvoltarea unui învăţământ centrat pe elev şi orientat spre formarea capacităţilor cognitive, creative şi acţionale;
f) Promovarea bunelor practici privind elaborarea unor eseuri exegetice;


GRUPURILE ŢINTĂ:
 elevi cu creativitate literară, cu abilitate interpretativă, cu disponibilitate în vederea cercetării literare şi iubitori de poezie;
 profesori de limba şi literatura română.

LOCAŢIA
Liceul Teoretic Nichita Stănescu, sector 3, Bucureşti
 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one